The best things in life are free*

De cateva zile imi suna in gand vorba lui Marian privind banii.

Domle

Cica

Banii sunt gunoi, trebuie sa-ti bagi mana si s-o scoti repede, ca altfel te imputi.

Ha!

Tocmai ce am luat salariul de Craciun, abia astept sa scap de el, pentru linistea mea.

Si uite-asa

Incet incet, incep sa invat sa socializez cu mine insami.

Bloguri, seriale, orice doar sa nu lucrez, nu acum.

Ceai de busuioc, cald spre fierbinte. In cana izolata, ca sa tina mult.

2 felii cu dulceata de afine din basarabia.

soft-ul de tv e deschis, insa dinescu si hurezeanu vorbesc pe muzica de sostacovici din winamp.

O portocala fara samburi.

Oscilococcinum pentru stare gripala, granule mici si bune la gust care se topesc in gura.

O lectura scruta despre arh neoromaneasca, maine referat. Trebuie sa schimb becul asta chior, ca ma dor ochii. Am vrut bec cu lumina calda, si uite ce patesc.

Caloriferul cu ulei care isi face treaba multumitor.

Vis-à-vis vad tablourile din galerie fara sa platesc intrarea. Rene e mai castigat, vede un Grigorescu din camera sa.

Ele nu ma vad pe mine.

Nu stiu ce-I afara si nici nu ma intereseaza, am tras transperantele.

Bag capul sup patura, fac un tunel doar ca sa pot lua aer, nu vreau sa mai vad nimic.

Ma intorc in mine , icoana e deasupra capului.

si adorm.

Toc toc din cand in cand pe hol, se aude din ce in ce mai incet, si ce voi auzi dimineata vor fi batranii de alaturi cu radio romania si miros de cafea ce bate pana la mine.

Apoi, daca ma uit la ora potrivita, soarele reflecta frumos sticla albastra a narghilelei din geam.

Binecuvantata (de) lumina de dimineata,

Asa ma trezesc iar senina.

(iar asta e cel mai gingas desen animat pe care l-am vazut vreodata. cand ma supara caracatita mea cea neagra, si nu ma lasa sa respir, ma uit la el si-mi trece)

Ariciul in ceata - de Iuri Norstein, dupa o poveste populara rusa.

No comment.

Time-Lapse Albuquerque International Balloon Fiesta 2007

Amenintarea suprema

"- Iti sting candela!"

(Tatal lui Daniel, nevesti-sii, neputincios, nestiind cum sa ii inchida gura dupa o ora de cearta).

In bucatarie, la Manasia, jud. Ialomita.

to myself.

mind games. (i gotta let it go)

"Whatever gets you throughthe night , it’s allright."

Zice Lennon.

O sa fie una grea, dupa o zi buna

si apoi rea.

Buna pentru ca am luat o gura de Ploiesti si una de coniac cu raluca.

Si pentru ca a castigat pambuccian,asa cum merita.

Rea pentru ca. Nu va spun, incerc si eu sa uit.

"Nobody told me there’d be days like this. Strange days indeed."

Acu pe bune, de ce nu ne pregateste nimeni?

Imi vine sa propun un nou sistem de invatamant.

Cursuri noi, de supravieturie in jungla lumii. Cum sa faci fata vestilor proaste, deziluziilor.

dar:

“There is a place,
Where I can go,
When I feel low,
When I feel blue.
And it's my mind”

Cat de curand, deci, un maraton unplugged beatles impreuna cu rene.

Si un vin fiert cu o narghilea de mere.

"stiu cu cine votez!"

Preluare din blog-ul lui Victor Kapra


"Stiu cu cine votez!

Nu mai am dubii si stiu precis unde voi pune stampila pe buletinul de vot pentru camera deputatilor: pe casuta cu “uniunea armenilor din romania/ candidat varujan pambuccian”.
nu sunt armean, insa varujan pambuccian mi se pare cea mai buna alegere si nu am nicio indoiala ca ajuns din nou in parlament va face mult mai multa treaba decat vreun cantaret sau alt neicanimeni care si-a cumparat locul de deputat cu bani varsati in caseria de partid. bani pe care, banuiesc, se va chinui nu numai sa-i recupereze cat se poate de repede, dar si sa-i si inmulteasca.

Trebuie sa si argumentez un pic, nu? pai sa vedem ce a facut pambuccian in ultimii ani:
- a sustinut retelele internet de cartier in momentul in care se gasisera unii sa ceara desfiintarea lor. daca din 10 gospodarii bucurestene cel putin sase au conexiune la internet, asta i se datoreaza si lui
- a anulat acciza pe tot ce inseamna produse electronice si asa au ajuns camerele digitale sa fie mai ieftine iar monitoarele si televizoarele sa-si injumatateasca pretul.
- s-a luptat cu birocratii romani care voiau sa elimine scutirile de impozit pe salariu pentru specialistii IT, masura pe care tot el a initiat-o cu ani in urma. si a castigat
- se opune din rasputeri taxelor pe care unii vor sa le impuna blogurilor si site-urilor.
“Nu, nu sunt de acord cu taxarea de orice fel a nimic din ce exista in internet. Internet-ul trebuie sa ramana spatiul global al libertatii absolute.” spune el.
- a facut tot posibilul, in calitate de presedinte al comisiei IT&C a parlamentului, sa convinga mari companii tehnologice sa vina in romania. si au venit
- a dat mai multe legi care fac posibila folosirea documentelor in forma electronica
- ma surprinde intotdeauna cand il intreb ce mai face: odata mi-a spus ca programeaza niste robotei :)
- e blogger si scrie foarte bine (varujan.rol.ro)
update 1, via cosmin:
“daca tot ai facut o lista cu initiativele lui pambuccian, ar mai tb trecut si faptul ca a sustinut si anularea taxei privind publictatea online. (o decizie de acum cativa ani, mai putin cunoscuta. dar cred ca mai pot fi gasite info in acest sens pe http://www.apti.ro)”
update 2: argumentele lui bogdan manolea

(Adaug update 3, al meu personal: la seara culturala armeneasca de la MTR, de acum 2 zile, la final, a luat apararea Muzeului Taranului Roman in problema curenta a acestuia, de care ati auzit probabil. daca nu, pe scurt, niste tante de la Cultura au venit in vizita la MTR si au facut un raport din care reiese ca nu aun inteles conceptul muzeului, care este fix cel care il face diferit si valoros fata de celelalte muzee din tara, chiar cel care i-a adus premiul EMYA - European Museum of the Year Award in 1996 (premiu entru originalitatea discursului muzeal, concept construit si promovat de Horia Bernea.
Doamnele (sau poate domnii?) , in acel raport fac indicatii "pretioase", ca pe vremuri, prin care solicita ca dupa reconsolidarea muzeului, ce va dura cinci ani, sa se mai schimbe obiectele, mobilierul, Targurile sa fie desfiintate, la fel si Clubul Taranului, pentru ca muzeul sa nu "cada in derizoriu", spun ei.
Adica, vorba lui Pambuccian, exact ceea ce face ca acest muzeu sa fie viu. Adica pe noi.
Bon, daca sunteti in asentiment, aveti info suplimentar AICI, si puteti semna in semn de solidaritate AICI.")


Revin:nu-mi place politica de stanga, dar nu ma pot abtine sa remarc ca:
- pe masura ce ai sai colegi parlamentari se ingrasa, pambuccian slabeste
- locuieste in acelasi apartament de bloc comunist in care l-a prins revolutia
- masina lui e o dacie solenza

Varujan pambuccian este doctor in matematica si preda la universitatea bucuresti.


IMPORTANT:
Oricine de oriunde poate sa-l voteze pe Pambuccian, indiferent de colegiul din care face parte, fie ca locuieste la cluj, braila sau pitesti.
Este avantajul candidatilor din partea minoritatilor (nu stiu daca si maghiarii, totusi, il au), pot candida la toate colegiile din toata tara, pentru ca nu pot fi concentrati intr-unul sau doua, si astfel au sansa de a fi reprezentati.
Pe toate buletinele de vot pentru camera deputatilor gasiti sigla Uniunii Armenilor din Romania pe care trebuie sa puneti stampila daca doriti sa-l votati pe Varujan Pambuccian. mai multe informatii despre ce si-a propus sa faca si despre cum puteti sa-l votati gasiti pe site-ul sau de campanie www.pambuccian.ro.

Daca si voi ganditi la fel, poate ar fi bine sa preluati pe blogul propriu acest post sau sa-l dati mai departe prin email."

In seara asta

Si cum ma laudam ceva post-uri in urma, m-am mutat in camarutza din luca stroici.

O sa va fac pe toti gelosi pe minecand o sa ma vizitati.

Am ferestre mari prin care intra soarele dimineata si la amiaza si imi incalzesc camera.

Aici la mine e frig si bine, si vin cu mare lacere acasa.

M-am imbolnavit putin, dar ce conteaza, imi fac un ceai de busuioc sau un vin fiert, ma bag in “carpe” , ascult o muzica sau vad un film, si sunt acasa.

Nu mai sunt asa stinghera ca acum o luna cand m-am mutat, si n-o sa mai fiu deloc cand o voi aduce pe kaghebista, pisica mea de la Ploiesti.

Incet incet incepe sa prinda viata camera. Desi e saraca, salteaua sta inca pe jos in loc sa stea pe un cadru de pat, am improvizat un sifonier din valiza de voiaj pusa in picioare intr-o nisa, tamplaria desi necesita vopsea e macar curata, geamurile la fel, si chituite gratie Ralucai, hai, usor usor e locuibila.

Chiar placuta.

Sigur ca, desi traiesc la limita austeritatii stiu exact ce draperii decatifea grea din bumbac culoare verde – menta imi voi cumpara candva. Si ce mobilier, si ce carcucior pentru adus mancarea in camera, ca la hotel, ca sa nu ma incurc in atattea usi de la bucatarie, plus ca asa e elegant, nu?

Desigur, la irna voi lua niste sosoni din blana, daca se poate pana la genunchi, si un capod de lana pe cinste.

Ca sa nu mai spun de candelabrul ce se potriveste numai bine, si care va fi de alama, desigur, cu 12 becuri.

Azi Daniela imi spunea ca sunt nebuna.

Dar va jur ca nu pun draperii altfel decat de catifea, nu fac nici un compromis.

Sunt putin ”boltnava” zilele astea, dar promit solemn ca voi face curand cheful de casa noua.

5 min de serviciu si 10 de scoala. Ma trezesc pe Toamnei in drum spre birou, cam pe la jumatatea drumului, visand. Pentru ca nu apuc sa ma dezmeticesc ca am iesit din casa si am pornit. Si in inca 2 minute sunt la birou. E perfect, nu apuc sa obosesc pe drum.

Traseul celalalt, catre scoala, strada mea plus Batistei, e aproape la fel, doar ca ceva mai galagios. Dincoace pot sa am reverii, pe cand aici cam trebuie sa fiu atenta cum traversez, si sa nu dea oamenii peste mine.. caci invers nici vorba..

In concluzie, ma conserv bine in timpul zilei, nu ma deconectez dramatic de la ce am de facut din cauza transportului, si nu mai am parte de RATB si uratenia lui, slava Domnului!

Acasa, Rene si Irina sunt mini parintii mei pe care i-am si m-au adoptat. Se pare ca am nevoie de bona pana la o varsta inaintata, paote toata viata. Uite, azi ei mi-au dat aspirine si mi-au cumparat paine. Alta data, vazandu-ma obosita de la serviciu si in stare de nimic, mi-au dat un blid de mancare calda facuta de ei atunci. Si deseneaza tot timpul, si sunt vii si veseli. Iar eu sunt Crina vecina.

Hai noapte buna, ma bag la un episod nou din “@@@$$”

Hai, lasa..

Insa chiar cand scriam post-ul anterior stiam ca dupa furtuna urmeaza soarele.
Aseara, cand l-am vazut pe V. P. la seara armeneasca d ela MTR.
Avea cearcane si ochi inteligenti de Basset batran si simtea ca si mine. .

Ne-a vorbit simplu si de la suflet la suflet, alegand cuvinte potrivite.



Am cu ce ma hrani o vreme.
Si n-are nici o importanta ca nu ne cunoastem.

(raluca ar comenta: "God, sometimes you're such a groupie..:p)

ca sa nu uit . de prea mult bine.

Am avut cea mai rea zi din anul asta. Cea mai grea, in care m-am abtinut cat am putut sa nu arat celor din jur cum ma simteam. Poti sa-ti inchipui o dublura a mea, cum imi ies din mine, si urlu si trantesc in jur, o dublura nu tocmai bine conturata. Cea clar conturata eram eu fierband pe dinauntru, la un pas de clacare. Multumesc lui D-zeu ca n-am clacat.

Chiar asa de vulnerabila sunt? N-am crezut.

(dupa 24 nov, ziua primului santier - care a fost ca o oaza a zilei, zi de frustrari de toate felurile, de mustrari, dezamagiri si neputinta, )

De la Nino citire.

Zilele trecute Michi Vieru fo in Bucuresti sa isi lanseze cartea SHINOBI si sa ia interviuri unor optzecisti pentru lucrarea lui de doctorat cu subiectul Ion Stratan. Dupa intrevederea cu Florin Iaru, imi spune 2 poante ale lui Nino.

Ce este acesta?

Colt alb.

Dar acesta?

Conu Spirache.

Sau una dinainte de 89:. (si pe-asta o stiu de la Arthur)
"Dom’le, am auzit ca in Occident toate magazinele sunt shop-uri, si se vinde pe valuta!!!"
Ha!
(Colegii mei, care sunt cu 7 ani mai mici ca mine, nu s-au amuzat deloc, aveau doar niste priviri tampe)

Hanno, don't be cruel..

Roxana CĂLINESCU
Hanno vs. Elvis

"Să trăiţi mişto!" - acesta este titlul celui mai recent concert Nightlosers avîndu-l ca invitat pe Elvis Rromano, regele rock'n'rrom-ului. A ieşit un show impresionant în care notele nu ţin cont de cuvîntul "etnie". Concertele fac parte din campania antidiscriminare iniţiată de Centrul de Resurse pentru Comunităţile de Romi .

Hanno HÖFER
"Publicul e aproape şocat"

Unde l-ai cunoscut pe Elvis Rromano şi cum aţi ajuns să colaboraţi cu el?

În tabăra la Petrila, le Festivalul "Omul Rău", unde fusesem amîndoi invitaţi de Ion Barbu. N-a fost nimic calculat, pur şi simplu, în mijlocul unui concert Nightlosers ne-am trezit cu Elvis pe scenă şi el s-a produs spontan. Apoi am început să repetăm şi să lucrăm la un concert fără ruşine, cum s-ar spune. Luna asta vom mai cînta la Iaşi, apoi vor urma şi alte oraşe din ţară.

Cum reacţionează publicul?

La început, cînd îl vede pe Elvis pe scenă, e aproape şocat...

E greu să lucrezi cu el? Cum vă înţelegeţi?

E distractiv. Atît felul lui de-a fi, cît şi muzica lui, pe nume rock'n'rrom, sînt extrem de proaspete. Are o abordare a rock'n'roll-ului foarte personală, de la versuri pline de haz, pînă la mişcările de scenă şi asemănarea cu idolul lui, Elvis Presley.

Mă înţeleg bine cu el. Am fost la el acasă, el a fost la mine, am băut împreună...

Ţine la băutură?

Aoleu, şi-ncă cum! Să nu uităm că e maramureşean... Am băut palincă la greu.



Elvis RROMANO
"Semăn cu Elvis măcar din profil"

Acum trăieşti din muzică, dar ce a făcut Tudor Lăcătuşu înainte de a ajunge Elvis Rromano?

Am cîntat, dar nu la scenă deschisă, cum se spune, am cîntat la nunţi, am fost gardian public, iar acum predau romani şi istoria romilor în Maramureş, în Şomcuţa Mare. De şase ani predau şi e un lucru extraordinar să-ţi poţi ajuta semenii. Am 263 de copii...

Eu n-am trecut prin conservatoare şi şcoli de artă, eu am crescut într-o comunitate ca orice comunitate de romi. M-am apucat de cîntat în momentul în care am auzit prima piesă a lui Elvis Presley.

Elvis Presley e idolul tău?

Da, dar în primul rînd eu nu sînt aşa de frumos, apoi eu am părul negru, iar el şi l-a vopsit, mama lui era şi ea ţigancă. Semăn cu Elvis măcar din profil, dacă nu şi din faţă.

Mama lui Elvis Presley era ţigancă?

Da, eu am demonstrat asta. Grace a fost dansatoare într-un circ rusesc, iar circul era format din romi... Dar Elvis n-a vrut să-şi recunoscă etnia, ca mulţi alţi artişti deveniţi vestiţi.

Cum ai tradus piesele lui Elvis?

E foarte greu să le adaptezi, chiar nu le poţi traduce mot-à-mot. "It's now or never" e un cîntec superb. Pavarotti a tranformat melodia şi a ieşit frumos. "Love me tender" iar a fost greu de adaptat...

Aşa te vezi cîntînd şi peste 10 ani, tot imitîndu-l pe Elvis?

Da, şi pe vremea lui Ceauşescu tot la Elvis visam. Cîntam pe muzica lui Cornel Fugaru, şlagăre, apoi am început să cînt la nunţi, dar Elvis este inegalabil.

Ce a însemnat pentru tine să cînţi cu trupa Nightlosers?

Un mare succes şi o mare satisfacţie. Iată, eram un simplu cîntăreţ plafonat şi am descoperit că pot fi one man show, şi, ştii şi tu că romii sînt cei mai talentaţi în artă.

Eşti la concurenţă cu Ştefan Bănică Jr.?

Eu nu sînt la concurenţă cu nimeni. Să fie clar. Eu sînt eu: Tudor Lăcătuş - Elvis Rromano. Păcat că Bănică nu ştie romani...

Cum arată femeia visurilor lui Elvis Rromano?

Brunetă, cu ochi negri, dar fără lentile de contact...

Deviaţia zilei

Bring my groceries, please.
Then %%%% me.
Do my laundry’
And %%%% me again
Bring me a cold beer from the fridge
Watch me drinkin it
And then, don’t forgive me,
And %%%% me once more.
Now Hold me tight
Tight.
And stop
&&&&***' me.
Even if I beg you.

(really, really disturbed, this weekend)

Cămăruţa parfumioară, la parter.

Şi uite-aşa, după ce mi-au dat un şut in cur ăştia cu căminul lor din tei, m-am pus pe căutat o cămăruţă prin Bucureşti.

Îl găsesc pe Rene, care tocmai se cazase într-o căsuţă.

Îmi zice, vino să vezi, mai e ceva liber pe-aici..

Mă duc, rămân vrăjită definitiv, deşi avea 2 metri pe 2 metri, dar ce naiba, era pe Luca Stroici, la câteva case de Mateiu Caragiale, 2 strazi de seriviciu, alte 2 de şcoală.

Îl sun pe proprietar, era dată deja.

@#$%!!

Am simţit că mi se luase dreptul meu din naştere, de a locui acolo.

Insist, după cum am fost sfătuită, şi iată că prinde metoda, îmi arată o altă cameră, de 4 ori mai mare, şi nu la slugi cum era prima, ci în casa boierească, pe colţ… cu intrare din holul de onoare, cel cu picturi de secol 19 şi luminator, prima uşă pe stânga.

O s-o aduc pe kaghebista mea de la Plo (pisica mea adică), o s-o combin cu motanul Mateiu al casei lui Mateiu Caragiale himself (graţie lui Vasile mi-am adus aminte de cartea asta, si tocmai ce am citit-o, uite că mă cazez în proximitatea autorului şi încă am emoţii de fiecare dată când trec pe lângă ea din cauza asta!), un motan negru cu piept alb si personalitate , care, mai ales, stă la mângâiat fără să-şi piardă demnitatea.

O să decorez cu perdele diafane şi draperii grele, o să găsesc un candlabru potrivit, aduc covorul de lână de 100 de ani de la mama, şi atât, deocamdată.

În prima lună voi avea oricum doar covor si planşetă, lumină de la patru ferestre mari, muzică, şi voi dormi pe jos.

Credeţi că îmi va trebui altceva?

Mă îndoiesc.

Ei, poate din când în când o narghilea.. E-n regulă, e acolo la datorie doamna mea.

O să curăţ cercevelele şi o să pictez geamurile de la uşa de intrare cu culori pentru sticlă. O s-o umplu cu cărţi, desene si ţesături. Va mirosi a narghilea si a transpiraţie de genul acela, ştiţi voi de care…

O s-o tipsesc cu mine însămi, şi o să fiu acasă, aşa cum mi-am dorit mereu când ajungeam pe astfel de străduţe din Bucureşti.

O să fie frig la iarnă, dar, vorba lui Marian, cu pileală si imediat sex se rezolvă şi problema asta.

Ha!

Abia aştept să mă mut acolo.

P.S. Şi prin decembrie, când viziunea mea va fi, sper, deja faptă, vă aştept pe la mine la un vin fiert şi o cântare.

Logofăt Luca Stroici, casa galbenă dintre cele două surori.

Leapşa!

Lumi a postat o leapşă la ea pe blog.
"luatzi prima carte care va iese-n cale si deschidetzi la intamplare.
scrietzi prima fraza de pe pagina si adaugatzi o fotografie cu cana voastra preferata."
După care urma o listă a celor cărora li s-a dat leapşa, şi pentru că mă aflam pe ea, m-am conformat. M-am dus acasă la Ploieşti, special pentru a-mi poza cana mea, însă tragedie: MAMA MI-A RATACIT-O!!!
Numai cine mă cunoaşte ştie ce înseamnă. Era cana mea veche de 104 de ani care infăţişa un poştalion. De fapt e o halbă în toată regula, dar mică, de 250 de grame. Una din cele 4 din colecţia mea.
Şi pentru asta, voi posta prima "cană" preferata. :p


Iar textul care mi-a cazut in mână adineauri e următorul:

...
"Vrei să mori cu mine?" Îi pusesem în faţă, pe tipsia acestei întrebări, uriaş ca apele umflate ale celui mai măreţ fluviu al lumii, tot potenţialul afectiv, neînceput până acum, al fiinţei mele. Era, în întrebarea asta, cea mai grandioasă cerere în căsătorie din câte fuseseră formulate vreodată, felul meu de a cădea pulbere în faţa genunchilor ei. Apoi i-am expus, cu sufletul la gură, planul. În ziua pe care urma să o fixăm împreună, aveam să cumpăr dis de dimineaţă crini din piaţa Sfântul Elefterie, iar dacă acolo nu găseam de-ajuns, aveam să mă duc cu bicicleta în Piaţa Amzei. Acasă, lipită de pod, deci la ultimul nivel al vilei din Cotroceni, unde nu locuia nimeni, se afla o cameră mică, o debara, la care se putea ajunge străbătând curtea şi urcând pe scara de serviciu. Era locul ideal pentru proiectul nostru. În zilele următoare, puţin câte puţin, pentru a nu da nimic de bănuit, aveam să fac curat acolo. Când camera ar fi fost gata şi ziua hotărâtă, crinii aveau să fie răsfiraţi pe jos, cu tijele către mijlocul încăperii şi cu corolele orientate către pereţi. Încet-încet, din rotocoalele tot mai strânse, s-ar fi format în centrul camerei un pat de tulpini verzi pe care, aşezându-ne, ne-am fi pomenit îngropaţi în cupele albe ale crinilor. Şi am fi aşteptat să murim.
Cum o să poţi căra atâţia crini? Aveam să fac mai multe drumuri. N-o să bată la ochi că vrei să cumperi atât de mulţi? Aveam să spun că sunt pentru o înmormântare. Când urma să ne închidem în aceeaşi cameră şi să murim? Seara. Trebuia să prindem cel puţin o parte din noapte pentru ca bioxidul de carbon să înceapă să fie eliminat. Şi cum o să plece fiecare de acasă? O să spunem că ieşim să ne plimbăm puţin. Pe urmă, odată ajunşi în camera cu crini, nu mai contează. Oricum nu vor şti unde să ne caute, iar când ne vor găsi, va fi desigur prea târziu.
Vrei ?
Vreau."

Poveşti de dragoste la prima vedere - Humanitas 2008
Gabriel Liiceanu - Crinii din clasa întâi de liceu


Iar acum leapşa se duce la:
Anamaria Iuga
Ana
Matilda
Liviu
Vera
Rene
Michi

p.s. Leapşa Luminiţei era aici.

feed your head.

azi noapte, ca fetele, despre d-nul de mai jos :p

"1984"

Aia e brăţara de la all inclusive?
De la ce? zic.
De la all inclusive, ai fost la bulgari?
Nu, n-am fost.
Da, zice, la all inclusive, la hotel, ţi se dă o brăţara de-asta, în funcţie de modulul pe care l-ai cumpărat. Turiştii le poartă, câte o culoare funcţie de câţi bani au dat. Piscina cu apă dulce, sarata, amara, mic dejun cu alge de mare sau iarbă de păscut.. salam pentru câini sau şuncă de Praga. Şi se dă cu pliciul peste mână dacă cumva din greşeală ai luat chifla albă în loc de felie străvezie din carton.
Iac-aşa.
Deja îi văd cum după ce au terminat de mâncat se duc şi se bronzează cu urma brăţării pe mână. Sau in lift, dacă se întâlnesc cu brăţări superioare de la etaje superioare cu vedere spre mare, se ruşinează şi le ascund uşor sub mânecă.
Oare şi noi o sa ajungem să fim şoriceii aceia aliniaţi la bar cu mizerii la mână in timpul concediului?

Şi în ţara asta nimeni nu mai recunoaşte o bandă de securitate de concert?
Ok, sunt la fel, dar ce contează? Te mai uiţi şi la om..
Ce să fac, dacă nu pot să mă despart de Cohen aşa uşor.. o port până o distruge apa.

Concertul Leonard Cohen - o binecuvântare

Ca să vă răspund tuturor odată, iată ce s-a întâmplat la concertul Leonard Cohen:
A turnat lumină şi pace în mine.
Ne-a îmblânzit pe toţi de pe stadion, era linişte, deşi se cânta muzică.
Sunetul perfect, în doze optime, şi instrumentele, şi vocea lui.
M-a răscolit până în rărunchi, aducându-mi aminte violent de toate dragostele mele de când l-am descoperit în 98, până încoace. M-a mângâiat exact cum aveam nevoie şi m+am suprins fantazând pe seama lui, bineînţeles, cum să te abţii? (how predictable, and how easy I am..)
Am descoperit versuri pe care nu le inţelesesem altfel din audiţii, şi m-am „îngrozit”.
Dumnezeule, cât de talentat şi modest în acelaşi timp poate fi.
Cât bun simţ în toate intermezzo-urile lui vorbite, cuvinte puse la locul lor, nimic de prisos sau de faţadă, iar daca minţea, atunci minţea cu inima.
Nici urmă de ramoleala de care mi-era teamă, ştiind că a împlinit 74 de ani! În continuare muzical şi cald, aşa cum îl ştim de pe "The Future"
Şi cu câtă graţie şi recunostinţă îşi prezenta colegii, "the sublime..", "the impecable".., "....at the instrument of wind", etc.
I-am cântat cu toată dragostea „La mulţi Ani” în vreo 3 rânduri împreună cu mulţimea, şi nu pot uita gestul sau de a-şi lua pălăria de pe cap şi a o ţine la piept. Apogeul l-a atins cand a spus „God bless you”, si am simţit-o din plin.
Era prezent cu toata fibra acolo, şi perfect unit cu noi. Se împărţea cu totul, ne iubea cu adevarat, îi fusese dor de scenă vreme de 15 ani.

Toate pe vinuţ roşu demisec de la protocol, servit în pahare potrivite.
Şi ca bonus, în tot timpul asta, în momente cheie, simţeam mâna lui D. atingându-mă, caldă, strângându-mi-o pe a mea.

pentru curiosi, iata si:
articol "Jurnalul National"
articol "Mediafax"

Where do you go to, my lovely - Peter Sarstedt

My dream twin sister.
Or just my dream. :p



You talk like Marlene Dietrich
And you dance like Zizi Jeanmaire
Your clothes are all made by Balmain
And there's diamonds and pearls in your hair

You live in a fancy appartement
Of the Boulevard of St. Michel
Where you keep your Rolling Stones records
And a friend of Sacha Distel

But where do you go to my lovely
When you're alone in your bed
Tell me the thoughts that surround you
I want to look inside your head

I've seen all your qualifications
You got from the Sorbonne
And the painting you stole from Picasso
Your loveliness goes on and on, yes it does

When you go on your summer vacation
You go to Juan-les-Pines
With your carefully designed topless swimsuit
You get an even suntan, on your back and on your legs

When the snow falls you're found in St. Moritz
With the others of the jet-set
And you sip your Napoleon Brandy
But you never get your lips wet

But where do you go to my lovely
When you're alone in your bed
Tell me the thoughts that surround you
I want to look inside your head, yes I do

Your name is heard in high places
You know the Aga Khan
He sent you a racehorse for chistmas
And you keep it just for fun, for a laugh haha

They say that when you get married
It'll be to a millionaire
But they don't realize where you came from
And I wonder if they really care, they give a damn

But where do you go to my lovely
When you're alone in your bed
Tell me the thoughts that surround you
I want to look inside your head

I remember the back streets of Naples
Two children begging in rags
Both touched with a burning ambition
To shake off their lowly brown tags, yes they try

So look into my face Marie-Claire
And remember just who you are
Then go and forget me forever
'Cause I know you still bear
the scar, deep inside, yes you do

I know where you go to my lovely
When you're alone in your bed
I know the thoughts that surround you
'Cause I can look inside your head

Salvador Dali on "What's My Line?"

No matter the question, the answer is yes.

Bobiţă, noi te iubim, că ca tine nu găsim!

Iată de ce nu o sa ma mut niciodată din cămin cât o sa fiu in facultatea asta.
Păi cum sa ratez la chefuri pe Bobi si dansul sau pe care are copyright?
Reţeta de succes e următoarea:
Neapărat morcovul din cauză de predare a doua zi, plus nişte bănuţi (dacă nu, se face cheta în cămin, eventual la oameni pe care nu îi chemăm la chef apoi, vezi Teo), nişte Maria Tănase, niste vinuţ roşu Cabernet Sauvignon de la Murfatlar, bere la bidon, că deh..., apoi puţini ţigani din Clejani, apoi ceva vopsit pe fata cu carioca măscări, aprins narghileaua, stingeţi lumina, inevitabil portarul care vine sa ameninţe, închis gura cu o bere sau o tuica "dacă aveţi", urmează episod cu politia (băi băieţi, intraţi in cameră, ia va rog legitimatiile...), plecat politia = muzica tare la loc, si se face 3 nu ştim când, iar către final, invariabil Bobi îşi face numărul (exemplu mai sus în video).
Dimineaţa lumea doarme perechi in paturile de o persoană, linişte şi pace, camera arata ca dupa razboi.
Ah, abia aştept să înceapă şcoala.

Pentru ca e cazul, wtf..

Semnati va rog petitia aceasta, cei care sunteti interesati sa vina AC/DC la noi in concert.

Sântă Mărie'n Lipscănie

Eram ca intr-o palnie pe terasa curtii berarilor din Lispcanie. Inauntru galagie, abur de bere, de transpiratie, langa mine Dan pe alta lume, uitandu-se prin mine si frustrandu-ma, un tv plasma haraind o muzica. Dupa a doua bere m-am simtit si am hotarat ca nu vreau sa fac parte din asta, si , uitandu-ma catre cer in ameteala mea, am simtit cum seara ma cheama la ea, cum ultiele Lipscaniei ma roaga sa ies putin de acolo pentru cateva minute. Vedeam cosurile caselor din jur asa solitare la inaltimea lor, si ce noroc aveau sa adulmece aerul proaspat in voie, de deasupra noastra..
Imi iau o tigara si ies. Ies putin , zic, si plec fara nici un alt cuvant.
In strada Soarelui se lasa seara, chicoteala din terasa a ramas in urma usor. Simteam ca respir cu adevarat, si m-a busit o stare de plans, doar de dorul acelei seri. Mi-era dor de clipa pe care o traiam.
Dupa cativa pasi aud un acordeon. Un tigan de prin zona, pusti de 14 ani cel mult, canta pentru sine. Mi-am dat seama dinainte sa il vad, dupa necoerenta muzicii, intreruperi. Era exact ce aveam nevoie. M-am apropiat usor, pana am ajuns la coltul strazii, cat sa-l vad. Pe strada incepea sa se lase intunericul. Am stat putin, simtindu-ma ca o hoata ascultandu-l, dupa care mi-am facut curaj si m-am dus langa el, pe un parapet ce fusese soclul unei case demolate de curand, la marginea unui maidan plin de praf. El isi continua cantul fara sa se sinchiseasca de mine, iar eu ii eram recunoscatoare ca nu ma alunga. La un moment dat a aparut un puradel de vreo 4 ani..
- Ce faci ba, unde-ai fost? zice al mare.
- La telasa.
- La terasa?
- Da.
- Cu cine?
- Cu Carolitz.
- Carolitz? Ce ti-am zis eu ba sa nu te duci fara Alina si Elena? Du-te sus, sa vezi ce bataie-ti dau.
- Pai nu, ca ma intorc.
- Te intorci? Te bat, iar te bat.
Puradelul, ca sa-l impace ii ofera sa bea din sticla lui de Coca Cola. Cel mare refuza si continua sa cante. Deja canta mai aranjat, mai cu seama, avea audienta.
Apare un altul mai gras, de-o seama cu el, il pune sa dea cu vocea. Hai ba, canta si tu.
Si incep baietii geamparale si manele.
Ii intreb, dar tiganesti nu stiti?
- Stim, hore.. sarbe..
- Nu bre, tiganesti, astea-s romanesti. Dar sa stiti ca n-am bani sa va dau.
- Nu, ca noi nu cantam ptr bani zice al mare, celalalt tacand.
- Dar daca vrei, uite, iti dau inelul asta.
Si ii arat inelul meu de agat de la Vama Veche. Nu, nu, merci, io nu cant pentru bani, eu cant pentru mine.
Lumea trecea pe langa noi, lipa lipa pe caldaram, dar parca traiam intr-un borcan lasat pe pervazul ferestrei acoperit cu capacul.
Si se porneste odata tiganul si-mi canta un Tutti Frutti ca la mama lui, cam fals, dar cu acelasi spirit. M-a transportat de urgenta in Gadjo Dillo, pe scaunul de bar, cu Rona Hartner dansand din mijlocel doar pentru mine.
Nu m-am dezmeticit bine ca aparusera si altii, si s-a varsat atmosfera. Adusesera parfumuri, 68 de mii am dat pe astea doo, da si mie sa ma dau baaa, zice una din fetele care aparusera, desi ele erau barbatesti.
Mirosea a deo, se facuse galagie, muzica nu se mai auzea. Timpul sa plec. Le spun la revedere, iar tiganul al gras, vocea, imi ia mana sa se uite la inel. Tinuse minte. Cel mare insa, “Potoleste-te ba!”
Hai pa, mi-a parut bine, seara buna.
Ajung in curte la berari, lumea deja beata de-a dreptul. Ca de, daca au vrut in palnie, au ajuns in sticla. Eu eram mai bogata cu cateva mangaieri si ii priveam superior. Si doar Ana tiganca a inteles povestea mea, draga de ea.

2008, de Sfanta Maria, la ceasurile serii.

dirty hippie

Ascult Devendra Banhart, mi-am adus aminte de dorurile mele de libertate.
Hippie inseamna @@@@!!!!????. Dar oare nu inseamna fuga? Fuga de $$^&*%**((, cu r mare?
Aceea de a avea o $^%^()e, un &&*( in “%%$#”, o &^*&%*%…
Dar oare acestea nu pot fi obtinute like a hippie?
Da, e un fel de fuga. E o fuga de ********* vietii de zi cu zi.
As putea scapa de anx%%%%% daca m-as lasa in voia vietii, fara gandul zilei de maine, fara sa stiu din ce $$$$ imi platesc ##@##$$##$**&&, ce o sa ^^^&&&, etc..
Dar cum ramane cu meseria mea?
As putea practica arhitectura like a hippie?
M-as putea gandi la ceva cu lut si lemn... Arh ecologica for the poor ppl of India….
Adaposturi de lux pentru defavorizati…
Modele noi de cuiburi temporare pentru pasarile migratoare, tovarasii mei de drum.
Design de hamace pentru mine si prietenii mei..
Narghilele fara sfarsit…
Ah, vara asta ma da peste cap, asa patesc mereu… canta la corzile mele cele mai ascunse si ma transforma in ceea ce sunt la loc, de fapt. Lumea zice ca sunt hippie forever, dar eu stiu ca nu sunt, eu cu fricile si asprimile mele recente, nu, nu mai sunt in orice caz… (nici macar nu ma ating de &&***
Dar mi-ar placea sa traiesc (((()))) si fara ##### si diferit fata de restul lumii din jurul meu. Oare o sa ma insingurez asa? Dar daca gasesc pe cineva cu care sa fac asta?
Jo ar fi fost ideal, daca nu m-ar fi #####…
Devendra Banhart, stai prin preajma, poate imi mai vin idei.

From my womb to my tomb, I guess i’ll only be a..(you say it)

I once was a true love of mine

Tusuri si acuarele.

Ceva din lut, facut cu mainile mele, din durerea mea.

Ceva cu sfoara, facut din chinul lor.

Are you goin to Scarborough fair?

In seara asta

miros a barbat.

m-am spal cu gel de dush for men.

m-am dat cu colonie furata de la frate-miu.

cel mai bine dorm in chiloti cu loc pentru.

ma simt proaspata si aspra.

puternica si incruntata.

sunt gata sa plec dupa caprioara, s-o aduc pe umeri.

sau..

mai bine fumez o narghilea si intorc capul.

Cum mai protestam.

Azi primesc link catre urmatorul mesaj postat intr-un blog:

“Pune mana pe o perna si vino sambata, 14 iunie, la ora 15:00 fix langa fantana de la Arhitectura (Universitate) sa ne batem de ne sar fulgii timp de 5 minute. Sarbatorim relaxat mineriada pe 2008 printr-un flash-mob fara vrajba si vanatai. Slogan: “Somnul natiunii naste mineriade”

Explicatia era ca “nu stim ce alt semnal de alarma se mai poate trage catre cei care pot face lumina in tot ce s-a intamplat in 90. Acesta este cel mai subtil si nuantat si sper sa aibe un impact cel putin bine inteles”, sau ca “ceea ce se va intampla sambata o iau ca pe o ridiculizare a sistemului, ca pe o lectie pe care istoria le-o preda si de care ei trebuie sa asculte. Le va aduce probabil aminte ca orice conflict din copilarie se stingea subit intr-o bataie cu perne inainte de culcare si isi pierdea ecourile violentei in urecheala atotputernica pe care parintii o administrau dupa”

Pentru cine poate, nu-l doare, pentru ca avea o varsta la care nu era constient de ce se intampla acum 18 ani in Piata Universitatii, este o forma de exprimare cu caracter ludic, non violent, “euro-globalizant”, cum spune un prieten. Genul de intamplare pe care o inteleg si o gusta occidentalii mai degraba decat romanii nostri.

In entuziasmul meu civic, eram pe punctul de a pleca in Piata, cand m-am gandit, oare Vasile, prietenul meu care a fost arestat atunci, s-ar juca de-a non violenta cu perne de de puf de lebada acum la fantana de la Universitate?

Cred eu ca nu. Sau daca el da, majoritatea celorlalti nu.

Atunci, ramane ca cei care au fost constient contemporani cu evenimentele de atunci si au fost afectati mai mult sau mai putin direct (aici ma inscriu si eu) sa stea acasa, iar copiii sa se duca sa faca galagie in locul nostru, pentru ca noi se pare ca nu mai avem putere si mijloace, mai ales putere.

Ii salut oricum, si ii privesc de pe margine.

P.S. Si ma mai intreb ceva. Oare cati din cei care vor fi in Piata intr-o ora de acum incolo sunt cu adevarat implicati, asa incat sa vina la fel de neconditionat la Universitate cand se intampla suspendari de presedinti si gatuiri de CNSAS-uri?

va veni ceva peste mine. ceva important.
nu stiu ce.
ABIA ASTEPT.
desi mi-e putin frica..

vorbă, azi:

"...şi chiar îmi plăcea de curul tău prost..."

Zilele astea cânt in gand numărătoarea lui Brumaru..

Nimfa
şi cu
faunul
vor
să-ţi
fure
scaunul.
Faunul
şi
nimfa
vor
să-ţi
sugă
limfa.
Bum
Bum
şi-o
sticluţă
cu
parfum.

cuba sin castro, social club.

Ma incearca o nostalgie bolnavicioasa pentru zilele dinaintea dictaturii Internet-ului in viata mea. Oare cubanezii stiu cat inca sunt de norocosi?

Cat sunt eu de de dreapta, uneori ma surprind dorindu-mi sa mai existe insule ne-globalizate si ne supuse consumismului si comercialismului salbatic, uitand ce pret au toate astea pentru unii. Si ma refer la Cuba.

Oare am inceput sa sufar de sindromul vesticilor de a cauta exoticul, din plictiseala, in locuri despre care nu stiu nimic altceva decat ca sunt exotice si altfel, fara sa imi pese cum au ajuns astfel? Dar eu am “fost acolo”, in comunism, n-ar trebui. Incerc sa ma abtin deci, ma bucur oricum sincer ca au scapat de Castro, e o chestiune de timp scurt poate pana vor scapa si de regim, si vor intra in randul “lumii”.

Vreau in Cuba totusi, inainte sa pice Castro de tot.

Vreau in Cuba atunci pentru ca poza de mai sus.

"We all stand together"

Despre frumuseţea pierdută a vieţii

eseu [ ]
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

de Andrei Pleşu [Andrei_Pleşu ]

2006-03-06 | |

Dacă mă gândesc bine, reproşul esenţial pe care îl am de făcut ţării şi vremurilor este că mă împiedică să mă bucur de frumuseţea vieţii. Din când în când, îmi dau seama că trăiesc într-o lume fără cer, fără copaci şi grădini, fără extaze bucolice, fără ape, pajişti şi nori.

Am uitat misterul adânc al nopţii, radicalitatea amiezii, răcorile cosmice ale amurgului. Nu mai văd păsările, nu mai adulmec mirosul prăfos şi umed al furtunii, nu mai percep, asfixiat de emoţie, miracolul ploii şi al stelelor. Nu mai privesc în sus, nu mai am organ pentru parfumuri şi adieri. Foşnetul frunzelor uscate, transluciditatea nocturnă a lacurilor, sunetul indescifrabil al serii, iarba, pădurea, vitele, orizontul tulbure al câmpiei, colina cordială şi muntele ascetic nu mai fac de mult parte din peisajul meu cotidian, din echilibrul igienic al vieţii mele lăuntrice. Nu mai am timp pentru prietenie, pentru taclaua voioasă, pentru cheful aşezat. Sunt ocupat. Sunt grăbit. Sunt iritat, hărţuit, copleşit de lehamite. Am o existenţă de ghişeu: mi se cer servicii, mi se fac comenzi, mi se solicită intervenţii, sfaturi şi complicităţi. Am devenit mizantrop. Două treimi din metabolismul meu mental se epuizează în nervi de conjunctură, agenda mea zilnică e un inventar de urgenţe minore. Gândesc pe sponci, stimulat de provocări meschine. Îmi încep ziua apoplectic, înjurând "situaţiunea": gropile din drum, moravurile şoferilor autohtoni, căldura (sau frigul), praful (sau noroiul), morala politicienilor, gramatica gazetarilor, modele ideologice, cacofoniile noii arhitecturi, demagogia, corupţia, bezmeticia tranziţiei. Abia dacă mai înregistrez desenul ametitor al câte unei siluete feminine, inocenţa vreunui surâs, farmecul tăcut al câte unui colţ de stradă. Am ajuns să mă comport ca şi cum Hrebenciuc şi Cozmâncă, Sechelariu şi Vanghelie, Ciorbea şi Mihaela Tatu, Andreea Marin şi Adrian Năstase, Constantinescu şi Agathon, Talpeş şi Garcea ar exista cu adevărat. Colecţionez antipatii şi prilejuri de insatisfacţie.

Scriu despre mizerii şi mărunţişuri. Bombăn toată ziua, mi-am pierdut încrederea în virtuţile naţiei şi soarta ţării, în rostul lumii. Am un portret tot mai greu digerabil. Patrioţii de paradă m-au trecut la trădători, neoliberalii la conservatori, postmoderniştii la elitişti. Bătrânilor le apar frivol, tinerilor - reacţionar. Una peste alta, mi-am pierdut buna dispoziţie, elanul, jubilaţia. Nu mai am răgazuri fertile, reverii, autenticităţi.

Mă mişc, de dimineaţă până seara, într-un univers artificial, agitat, infectat de trivialitate. Apetitulvital a devenit anemic, plăcerea de a fi şi-a pierdut amplitudinea şi suculenţa. Respir crispat şi pripit, ca într-o etuvă. Când cineva trece printr-o asemenea criză de vina e, în primul rând, umoarea proprie. Te poţi acuza că ai consimţit în prea mare măsură imediatului, că nu ştii să-ţi dozezi timpul şi afectele, că nu mai deosebeşti între esenţial şi accesoriu, că, în sfârşit, ai scos din calculul zilnic valorile zeniţiale. Dar nu se poate trece cu vederea nici ambianţa toxică a momentului şi a veacului.

Suntem năpădiţi de probleme secunde. Avem preocupări de mâna a doua, avem conducători de mâna a doua, trăim sub presiunea multiplă a necesităţii. Ni se oferă texte mediocre, show-uri de prost-gust, condiţii de viaţă umilitoare.

Am ajuns să nu mai avem simţuri, idei, imaginaţie. Ne-am urâţit, ne-am străinat cu totul de simplitatea polifonică a lumii, de pasiunea vieţii depline. Nu mai avem puterea de a admira şi de a lăuda, cu o genuină evlavie, splendoarea Creaţiei, văzduhul, mările, pământul şi oamenii.

Suntem turmentaţi şi sumbri. Abia dacă ne mai putem suporta. Există, pentru acest derapaj primejdios, o terapie plauzibilă? Da, cu condiţia să ne dăm seama de gravitatea primejdiei. Cu condiţia să impunem atenţiei noastre zilnice alte priorităţi şi alte orizonturi.